MacOS – un sistem de operare elegant pentru un mod de lucru simplu

MacOS un sistem de operare elegant pentru un mod de lucru simplu

In plina era a computerelor, device-urile cibernetice au invadat si cucerit aproape orice domeniu al vietii omului, atat sub aspect economic cat si in domeniul vietii private. Azi, laptopurile si computerele desktop sunt un lucru banal, iar telefoanele inteligente apar in fiecare an in numeroase versiuni tot mai puternice si mai avansate. Mai mult, IoT (Internet of Things) este un trend tehnologic despre care se vorbeste tot mai mult in ultima perioada si care deja face ca pana si frigiderele sau masinile de spalat sa devina “inteligente”, sa comunice cu smartphone-urile ori cu computerele si sa execute anumite sarcini in mod autonom.

Ceea ce se afla, insa, in spatele functionarii tuturor acestor device-uri, in afara componentelor de natura tehnica, este sistemul de operare care poate fi considerat, fara teama de a gresi prea mult, adevaratul “spirit” sau veritabila “minte” a unei masini de calcul. In mod subsecvent, cipurile sunt acele componente ale laptopurilor sau computerelor care alcatuiesc unitatea de procesare si pot fi considerate drept “creierul” aceleasi masini.

Sistemul sau, mai bine spus, sistemele de operare, au rolul de a permite oamenilor sa comunice si sa opereze, in acelasi timp, o unitate de calcul, fie ea de natura computerului sau a telefonului inteligent. Fara acest sistem de operare, oamenii ar fi trebuit sa cunoasca in detaliu si complet “limba” computerelor sau limbajul de programare – un deziderat imposibil, de altfel, chiar si pentru cei mai avansati programatori.

Fara ajutorul sistemelor de operare, un utilizator mediu nu va avea posibilitatea de a folosi un computer sau un terminal mobil. In acest articol vei afla cateva detalii despre unul dintre cele mai cunoscute sisteme de operare si anume macOS – softul care se afla in spatele operarii sistemelor de calcul a brandului Apple.

1. MacOS – despre sistemul de operare care motorizeaza tehnologia Apple

Decizia achizitionarii unui laptop sau computer tip desktop este una care nu tine doar de aspectele componentelor fizice din interiorul carcasei acestora, ci si de sistemul de operare pe baza caruia aceste device-uri functioneaza.

In acest moment, exista pe piata cateva sisteme de operare diferite din punctul de vedere al capabilitatii si specificatiilor, dar toate au acelasi rol: de a asigura interfata intre operatorul uman si unitatea cibernetica. Cele mai cunoscute si populare astfel de programe sunt: Windows, macOS, Linux (cu intreaga paleta de distributii diferite) si ChromeOS.

Desigur, chiar daca cel mai popular dintre ele este, fara indoiala, Windows-ul celor de la Microsoft, poate si gratie usurintei de operare si interfetei prietenoase ori a unei prezente covarsitoare in sistemele de calcul din intreaga lume, nici celelalte sisteme de operare nu sunt cu nimic mai prejos in ceea ce priveste capacitatea de a executa sarcinile pentru care au fost construite. Alegerea unui program sau a altuia tine doar de preferintele utilizatorilor si de cateva caracteristici speciale care, totusi, le diferentiaza.

MacOS are o istorie paralela, oarecum, cu sistemul Windows. Radacinile acestui program de operare pot fi regasite parcurgand firul istoriei, inapoi in timp, in cadrul companiei NeXT, fondate de celebrul Steve Jobs, parintele telefonului inteligent asa cum il cunoastem azi.

1 Laptop mac pe o masa din lemn si o ceasca de cafea

Steve Jobs parasise deja Apple in 1985 si, in noua firma pe care a fondat-o, a pus bazele unui sistem de operare pe baza mai vechiului Unix. Kernelul, sau codul de baza al acestui program, pe care l-a denumit NeXTSTEP si care avea doar rolul de a administra comunicarea intre software si hardware, era bazat pe cel dezvoltat de Universitatea Carnegie Mellon si purta denumirea de “Mach”.

Apple, intr-o incercare continua de a-si imbunatati propriul sistem de operare, a achizitionat in cele din urma, in 1996, firma NeXT si s-a folosit de programul NeXTSTEP la dezvoltarea softului propriu. Tot acum este momentul in care Steve Jobs se intoarce la compania de care si-a legat numele si cariera. El este cel care s-a ocupat de transformarea si adaptarea a ceea ce avea sa devina un sistem de operare care va fi prezent pe device-urile binecunoscute sub sigla “marului”.

Apple s-a straduit in tot acest timp sa usureze modul de adaptare al utilizatorului mediu prin pastrarea unui aspect si a unor functionalitati similare de la o versiune la alta a sistemelor de operare pe care le producea. Calculatoarele si laptopurile Mac sunt renumite prin aspectul elegant si impresia vizuala placuta pe care o ofera celor care le folosesc. Toate aceste caracteristici nu raman ancorate insa doar in detaliile fizice. Sistemul de operare al unui Mac urmeaza aceleasi precepte impuse de nimeni altul decat Steve Jobs care, in momentul lansarii interfetei OS X, a declarat, intr-o formula aproximativa, ca: “… am facut ca butoanele de pe ecran sa arate atat de bine incat iti vei dori sa le lingi…”.

2. Sistemul de operare macOS – diferente notabile fata de alte softuri concurente

Inca de la primele versiuni ale programului mac OS X – denumirea initiala a actualului macOS – sistemul de operare a impresionat prin modul placut de utilizare. Faptul ca nu trebuie sa cauti sa inveti sa-l intelegi inainte de a-l folosi este un atu important in fata altor programe, chiar a binecunoscutului Windows.

MacOS se diferentiaza prin simplificarea aplicatiilor si a modului general de folosire – acolo unde alte sisteme de operare par ca se chinuie sa complice lucrurile mult prea mult. Pentru cei carora le place sa-si personalizeze experienta de utilizare, macOS este o adevarata binecuvantare deoarece absolut toate setarile sunt asezate intr-un mod compact si usor accesibil, sub cupola unei aplicatii unice denumite “System Preferences”. Astfel, poti gasi foarte usor orice setare ai dori, spre deosebire de Windows, de exemplu, unde simpla gasire a locatiei unei anumite setari poate fi destul de laborioasa, de multe ori, un utilizator neexperimentat vazandu-se nevoit sa apeleze la o cautare pe motoarele de tip Google.

O alta diferenta notabila a sistemului de operare macOS fata de Windows sau de Linux, este ca absolut toate programele de baza de care ai avea nevoie in folosirea curenta a unui laptop sau computer desktop sunt integrate deja in softul central. De exemplu, Windows-ul nu integreaza inca un program pentru deschiderea fisierelor de tip PDF – unul dintre cele mai uzuale moduri de transmitere si citire a documentelor electronice – si va trebui sa apelezi la un program extern, gratuit, sau, daca vrei optiuni suplimentare, unul platit. MacOS, pe de alta parte, integreaza si un cititor PDF, fara a fi nevoie de alte instalari.

In ceea ce priveste interfata programelor folosite, la softurile de operare mai populare, asa cum este cazul Windows si Linux, fiecare noua aplicatie instalata are o interfata proprie, diferita de cea a sistemului de operare, fapt ce se traduce intr-un efort mai mare de adaptare si invatare a folosirii fiecarei aplicatii noi. MacOS are avantajul ca integreaza unitar, intr-un singur fel de interfata, absolut toate aplicatiile compatibile. Din momentul in care ai invatat sa folosesti meniurile unui program de pe un laptop Mac, te vei putea descurca in oricare alt program nou pe care il vei instala ulterior.

Versiunile noi ale macOS sunt aproape identice vizual si intuitiv cu cele anterioare, acesta fiind, de fapt, un efort al Apple de a ramane consistent si de a crea un inalt nivel de confort utilizatorilor. Grija fata de cel din fata ecranului monitorului sau a display-ului laptopului se poate vedea in parcursul fiecarei noi versiuni de macOS care, din punct de vedere vizual, este tot mai adecvata pentru odihna ochiului si reducerea oboselii in cazul sesiunilor prelungite de lucru.

Nu trebuie trecuta cu vederea nici integrarea completa si compatibilitatea nativa intre macOS si telefoanele model iPhone produse de Apple. Gradul de complementaritate ce poate fi obtinut de un utilizator proprietar al unui computer sau laptop Mac si al unui iPhone, nu poate fi atins de celelalte sisteme de operare, desi exista incercari in acest sens din partea Windows, cel putin, care incearca sa fie cat mai compatibil cu telefoanele cu sistem Android, de exemplu.

Pentru a ilustra acest nivel inalt de integrare intre terminalele Apple, este suficient sa afli ca daca, de exemplu, scrii un text intr-un document pe un laptop cu macOS si doresti sa inserezi o fotografie care se afla pe iPhone-ul tau, poti face acest lucru extrem de simplu, din cateva click-uri direct din programul de editare in care te afli.

3. Instalarea macOS – cativa pasi necesari pentru laptopurile si computerele Apple

Desi macOS este un sistem extrem de stabil si sunt sanse foarte mici de a fi nevoit sa reinstalezi sistemul de operare pe un laptop sau un computer desktop de la Apple, pot exista cazuri in care o instalare proaspata a programului de operare se dovedeste a fi necesara.

3 Laptop cu macOS pe un birou

Spre deosebire de Windows, utilizatorul mediu de macOS nu are nevoie de un device bootabil, asa cum este cazul unui stick USB sau DVD pentru a face un upgrade al programului de operare sau pentru o reinstalare completa. Totusi, acest device poate fi util atunci cand vrei sa instalezi softul pe mai multe computere fara sa downloadezi de fiecare data installerul de pe internet.

In majoritatea cazurilor, insa, pentru simpla reinstalare a sistemului de operare pe un laptop sau computer desktop se va folosi macOS Recovery. Metoda de accesare a acestei aplicatii este simpla, singura diferenta constand in modul ei de accesare care este diferit in functie de tipul de procesor cu care este dotat device-ul. In ultima perioada, cei de la Apple doresc sa faca trecerea de la procesoarele Intel la procesoare sub brand propriu, Apple silicon.

Astfel, in cazul unui device cu procesor Apple silicon, se va tine apasat butonul de power pana la aparitia unei ferestre cu optiuni de startup. Apoi, se va selecta si apasa iconita denumita Options si se va da un click pe Continue.

In cazul device-urilor motorizate de procesoare Intel, mai intai trebuie sa te asiguri ca ai o conexiune la internet, apoi vei deschide laptopul sau computerul si vei apasa imediat Command (⌘) + tasta R pana la aparitia logoului Apple.

Aplicatia de instalare te va intreba daca doresti instalarea MacintoshHD sau a Macintosh HD-Data. Este recomandat sa alegi prima optiune. Tot ce trebuie sa faci este sa lasi instalarea sa continue, avand grija sa nu pui laptopul in modul sleep sau sa-i inchizi capacul (display-ul). In timpul instalarii, computerul tau se va restarta de cateva ori, iar display-ul va fi inchis cateva zeci de secunde sau cateva minute. Nu trebuie sa te alarmezi, este o procedura standard, iar singurul lucru pe care il ai de facut este sa ai putina rabdare.

Desigur, daca intampini probleme la o reinstalare a unui macOS, poti apela cu incredere la un centru de reparatii (service) laptopuri si depanare calculatoare unde tehnicienii iti vor rezolva problema cu sistemul de operare intr-un timp scurt. De asemenea, chiar si in cazul unui Mac, este necesara curatarea laptopului la intervale regulate (nu mai mari de 6 luni-1 an), deoarece acumularile de praf din interior pot dauna functionarii normale si aerisirii corecte a componentelor.

In concluzie, macOS ramane unul dintre cele mai solide programe de operare de pe piata, iar alegerea unui sistem de calcul ar trebui sa se orienteze si dupa preferinta pe care o poti avea pentru un astfel de program. Nu degeaba majoritatea programatorilor il prefera pentru a motoriza sistemele de calcul proprii. Avantajul esential al acestui sistem de operare rezida in faptul ca este creat de aceeasi companie care produce si hardware-ul (laptopurile si computerele) astfel ca orice soft instalat pe acestea din urma este perfect optimizat si va opera fara probleme timp indelungat.

Sursa foto:
Pixabay.com
Shutterstock.com

0721.540.658