fb.com/depanarelaptop

Calea Vitan, 111, București

Calea Vitan, 111, București

0721.540.658 - 0744.693.307 - 031.425.13.33

Cum să-ți protejezi eficient viața privată pe internet?

Lumea în care trăim evoluează într-un ritm extraordinar. În fiecare zi suntem asaltați de tot felul de lucruri noi și din ce în ce mai interesante. Internetul este o descoperire fascinantă de  care cu toții suntem interesați ba chiar uneori putem să spunem că ne dă dependență.

Lumea virtuală este extrem de atrăgătoare și ne pune la dispoziție tot ce ne dorim. Dar tot așa cum ne oferă o mulțime de lucruri folositoare, internetul ne poate face și mult rău. Pentru a folosi internetul ca pe un prieten și a limita problemele care-l transformă în dușman, avem nevoie de câteva reguli simple după care să ne ghidăm.

Internetul nu trebuie să înlocuiască niciodată realitatea.  Orice informație de pe internet trebuie verificată. Lucrurile reale nu pot fi înlocuite. Este bine să nu folosim în exces calculatorul pentru că ne vom obosi și nu tot ce vom găsi acolo va fi real și de calitate. Internetul este bine să fie folosit ca o extensie benefică a nevoii de informație dar niciodată nu are voie să primeze înaintea realității.

Informațiile personale este bine să nu apară pe internet. Putem să ne bucurăm de paginile de socializare precum și de alte atracții pe care le găsim pe net dar informațiile personale este bine să nu fie puse la îndemâna tuturor. Fotografiile, data nașterii, adresa, locul de muncă, este bine să nu fie afișate oriunde, pe internet. Acestea pot fi folosite de către anumite persoane în scopuri necunoscute și pot leza drepturile și imaginea celor care cad în capcană. Unii consideră că pot să facă anumite postări pe internet fără să realizeze că pot avea mari probleme dacă ceea ce ei au împărtășit ajunge pe mâinile celor care urmăresc să fie stăpânii internetului. Hackerii sunt, din păcate, din ce în ce mai bine pregătiți și mai greu de oprit.  Viața privată este bine să fie păstrată într-un mod discret, doar pentru membrii familiei.

Este bine să aveți un sistem de securitate performant instalat pe computerul dumneavoastră. Cu cât este mai bine protejat computerul dumneavoastră, cu atât mai bine va fi protejată intimitatea informațiilor pe care le împărtășiți pe net. Pentru un astfel de lucru este bine să vă adresați unui service laptop autorizat, care vă va face nu doar un computer sigur ci vă va explica și unele lucruri de care trebuie să țineți cont.

Supravegheați accesul copiilor la internet. Cei mici sunt fascinați, la rândul lor, de frumusețea jocurilor și a altor lucruri interesante pe care le oferă internetul. Însă ei trebuie atent supravegheați când folosesc aceste tehnici ale modernismului pentru că în lumea mare și complexă a internetului există o mulțime de personaje rele care doresc să profite de naivitatea și bunătatea copiilor. Statisticile sunt îngrijorătoare în această privință și de aceea este de dorit ca părinții să fie responsabili.

Internetul este, fără îndoială, cea mai folosită descoperire a umanității, din vremurile moderne. Fascinează, în egală măsură, atât copiii cât și adulții. Chiar dacă mai are și părți pe care nu le vedem pozitive, totuși are și beneficii. Dacă urmăm niște reguli simple și nu facem exces în nimic, internetul poate fi unul dintre cei mai buni prieteni.

Recomandă prietenilor!